"Săptămâna Bobocilor" are scopul de a facilita acomodarea studenților din anul I cu mediul academic, începând cu perioada de cazare şi pe tot parcursul primei săptămâni din anul universitar, oferindu-le suportul de care au nevoie şi informații utile care să le asigure un start cât mai bun în plan educațional şi profesional. Proiectul a debutat în anul 2013, timp în care am avut posibilitatea să probăm rezultatele muncii noastre şi să ne adaptăm la cerințele şi nevoia de informare şi socializare a tinerilor. Inițiatorul şi coordonatorul proiectului este Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră al UTCN, prin echipa sa de consilieri, iar activitățile se desfășoară în strânsă colaborare cu studenți şi cadre didactice din universitate, în dorința comună de a-i primi cu brațele deschise în comunitatea noastră pe studenții din anul I.
- InfoBoboc - Puncte de informare în cămine și facultăți și on-line: prin intermediul lor studenții vor primi informații despre: cămine, cazare, orar, săli de curs, activitățile proiectului, parteneri, ș.a.
- „Ora de dirigenție” - Dialoguri deschise cu profesorii UTC-N: în cadrul cărora studenții vor fi informați despre: structura anului universitar, contractele de studiu, regulamente, activitatea de consiliere în UTCN, ş.a.
- „Curs de studenție” – Întâlniri cu studenții din anii mai mari: la care „bobocii” vor primi sfaturi despre viața de student de la colegii lor mai mari.
- Competiții (sport, treasure hunt, concurs foto).
- Ateliere și prezentări.